2X2 Race Ultra Sky Marathon, 2019

Adaugă un review

17.08.2019 Alergare trail
Revendică evenimentul

Despre eveniment

2X2 RACE
este singura cursă din România care se desfășoară integral la peste 2000m altitudine, fiind deosebit de tehnică și cu siguranță unul dintre cele mai dificile ultra-maratoane montane din lume.
Concurenții vor fi selectionați după îndeplinirea unor cerințe de acceptare, din care să reiasă faptul că au experiență cel puțin moderată în alergare montană, pentru a ne asigura că pot face față uriașului efort fizic și psihic la care vor fi supuși.
Mai multe pe https://www.2x2race.ro

Program

VINERI, 16 AUGUST 2019
14:00 – 24:00
predare declarații semnate
ridicare kituri și numere de concurs
21:00 – 21:30
sedința tehnică
SÂMBĂTĂ, 17 AUGUST 2019
5:00 – 5:50
acces zona start
verificare echipament
6:00
START 2X2 RACE

10:00
închidere CP6 Vârful Moldoveanu (X1)

14:00
închidere CP11 Șaua Capra

16:00
închidere CP13 Lacul Caltun

17:00
închidere CP15 Vârful Negoiu (X2)

20:00
FINISH 2X2 RACE

20:15
festivitatea de premiere

Curse

2X2 Race, Ultramaraton

45 km
2X2 RACE este singura cursă din România care se desfășoară integral la peste 2000m altitudine, fiind deosebit de tehnică și cu siguranță unul dintre cele mai dificile ultra-maratoane montane din lume.

Traseul, cu o lungime de 45km si 4200m diferență pozitivă de nivel, poartă concurenții pe cele mai înalte două vârfuri din Romania, Moldoveanu (2544m) și Negoiu (2535m), din spectaculoasa creastă a Făgărașilor.
150 lei

X2 Race, Cros

18 km
X2 RACE este una dintre cele mai tehnice si intense curse de alergare montană. Lipsa aproape totală a zonelor de plat si distanta de „doar” 18km forțează concurenții să alerge pe unele dintre cele mai tehnice trasee din Carpati.

X2 RACE este o cursă deosebit de spectaculoasă și prin diferența de nivel uriașă (1900m D+) raportată la lungime (18km), desfășurată integral la peste 2000m, în munții Făgăraș, ajungând până pe al doilea cel mai înalt vârf din Carpații României, Negoiu (2535m).
150 lei

Video de prezentare

{}

Galerie foto

Review-uri de la participanți

Ediția 2019

Adaugă un review

Sunt total dezamăgit de ediția de anul acesta (ed a 8a, 2019). Organizare slabă și lipsă de empatie alături de un traseu foarte frumos de altfel.
Buda de la salvamont este sub cheie și ți se deschide doar dacă cunoști pe cineva. Altfel, voluntarii de la kituri te îndrumă către cine știe ce budă a rechinilor turistici de Bâlea ori la restaurantul cabanei Paltinu. Chit că e ora 21, întuneric și cel mai probabil acea budă este închisă.
Ajuns la finish, nu găsesc nicio masa cu alimente (portocale banane etc.). Numai un biet dozator de apă pe care nu l-am văzut din prima.
Mâncarea de după cursă (servită la cortul din fața sediului Salvamont): o caserolă cu mămăligă, brânză de burduf și smântână. Atât. Și ceva felii de portocale și lămâi, dacă începi să cotrobăi printr-o cutie care nu prea e la vedere. Mâncarea se servește la băncuță și masă, sub un pavilion fără pereți. Bate vântul și sunt în jur de 10 grade.
Dușul recomandat de organizatori (apă rece) este afară, improvizat dintr-o țeavă cu pară de duș, montată deasupra unui palet de transport marfă. N-ai perdea , nici măcar pereți. Poate îți intră și vreo țeapă în picior.
Nici gând să mă mai spăl.
Frigul care mă tot zgâlțâie din când în când mă face să intru când în antecamera de la Salvamont (acolo unde se descalță membrii formației), când la Paltinu, la cabană, căci un loc încălzit destinat participanților nu a fost pus la dispoziție.
Am mai participat în 2014 și 2015, atmosfera era alta, exista un cort mare, de campanie, pe heliport, existau alimente la finish, chiar și masaj sau ceva gen electrostimulare. Te mai puteai încălzi acolo.
Rămâne un concurs emblematic pt traseu și atât. Un concurs la care voi reveni strict pentru cronometru. Zero așteptări.
Mă întreb cum ar fi arătat un parteneriat cu salvamontul, 2 dușuri închiriate într-o cameră, deschiderea sălii din clădire pt participanți etc. Oameni care să se pună în locul concurenților. Greu de tot.
Prin comparație, la Rășinari, la Urme pe play (de ce nu i-or fi zis plai?), tot sibieni, vertical sport peste tot, practic oameni comuni cu organizarea 2x2, am avut o experiență fundamental diferită, pe o vreme mult mai proastă. Poate e entuziasmul unui concurs tânăr, cert e că am rămas impresionat.
Trist.
Serban Dragomir
2019-08-21 21:56:35
Participant la cursa: 2X2 Race, Ultramaraton